Visez..
"Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?..."
Te caut, te strig, te chem, te implor din priviri sa-mi raspunzi ... Tu taci , nu spui, nu strigi, nu soptesti nici macar nu cred ca mai simti... Si ploua cu acidul nepasarii tale.. Furtuna, nori, tunete si fulgere transfigurate pateaza cerul meu... Acid imi uda aripile de cenusa, ma trezeste din visul meu de copil, imi sperie zborul, ma inchide in copac... Nu vreau sa cresc!!! te rog..te implor..iti cer.. sa fie iar senin..sub cerul oval...
Dar ploua.. Cu lacrimi de uitare, de indiferenta, de instrainare norii agatati de pometii tai se scurg in inima.. Valuri de sare cristalizeaza starea.. Eu sunt, tu esti... Pentru totdeauna..Indiferent de vremea launtrica tu vei fi mereu senin, iar eu cu ochii ravasiti de vant.. Cenusa de vis, din visul meu de copil ..
Iar tie iti plac culorile.. Iubesti violentul violet al marii infrigurata de fulgere portocalii si albastrul crud al pescarusilor deghizati in noapte si albul sarat al nisipului si chiar rosul aprins al unui suflet indoliat.. Incerci sa ma colorezi , sa alungi vantul din ochii mei , sa ajung din mine o replica a ta, sa ma concretizezi intr-atat in cat sa apartinem aceleiasi lumi.. Si imi ploua pe aripi cu lacrimi colorate strident,fals, ostentativ..cu lacrimi de-ale tale, lacrimi de neputinta...
Caci ochii mei vor adaposti mereu vantul si cantecul meu si poate si al tau candva.. Si poti sa-mi aduci zenitul in suflet dar nu voi prinde nici cand culoarea lor, culoarea ta, culoarea falsa a mastilor incolore pe care voi le numiti oameni..
Si ploua infernal... Culoarea se duce si de pe masca ta.. Esti nimic.. Esti absent, conformat, adaptat si din loc in loc ars de acidul falsitatii tale..
Imi ceri in continuare sa ma ascund.. Sa ma colorez si sa visez color... Sa fiu cenusa unui vis de rosu spart si de galben isteric .. Nu pot... Iar tu nu poti sa ma inveti pentru ca pentru tine, ca si pentru restul, culoarea se imprima mecanic, automat , fiind straina, goala, uniforma si parca mai non-culoare decat ochii mei albi, negri sau gri ..
Si vantul inca ravaseste cenusa ochilor mei... Am obosit.. Iar tu nu mai esti nimic...
[ inganand "Ploaie in luna lui Marte" de Nichita Stanescu, pe melodia lui Nicu Alifantis ]
No comments:
Post a Comment