cudintistrambi.

Intr-o zi as vrea sa schimbam ceva fundamental. Sa facem in asa fel, sa facem si noi intr-un fel, incat totul sa devina frumos si organic. Atat de frumos incat sa moara unele-altele de sindromul stendhal. Sa moara si sa le ingropam asa de frumos incat sa moara altele si iarasi altele. Da, poate ca ar muri cam multe, dar schimbarea noastra fundamentala sa fie ireversibila, irevocabila si iremediabil de ireverentioasa.

Dar asta mai tarziu.

Pana cand ne apucam sa schimbam fundamental hai sa ne insetam. Sa le facem pe toate si sa ne oprim de la suficient de multe sau de multi incat sa ne fie o sete primordiala, sa ne fie o sete care sa ne inghita si pe care sa o inghitim si noi. O sete tocmai buna de scuipat inapoi in noroi.

Ma gandesc ca ne-ar sta bine murdari.

Sa avem ochii perveritit si mainile usor depravate si sa facem intr-o zi tot ce ne-am dorit sa facem in vietile noastre. Sa avem mintea pe fuga si plamanii atat de obositi incat de fiecare data cand vom deschide gura sa spunem numai adevaruri brute, grosolane sa zica limble noastre tot ce ne-au simtit inimile vreodata sa aruncam cu suflete in vagabonzi si sa le luam banii sa cumparam cu ei alte suflete si sa facem asta cateva ore pana cand nimeni din lume sa nu mai aiba sufletul lui sa avem fiecare sufletul altuia sa spunem tot si sa simtim tot si sa le facem pe toate sa bem atat de multe cafele incat sa nu se mai gaseasca boaba de cafea si sa se coboare un dumnezeu sa ne spuna ca drept pedeapsa ne revoca dreptul la somn si noi sa radem dar nu de el ci intre noi ca oricum nu ascultam de toti dumnezeii sa se intample atat de multe sa nu mai avem timp de virgula sau de vreo pauza de tigara sa se intample atat de multe in mocirla noastra incat dumnezeii sa-i scrie mustrari scrise timpului ca e prea permisiv si el sa ne lase in plata domnului ca n-are ce sa faca.

Ah, si sa strangi din dinti. Sa strangem din dinti , toti oamenii cu dintii strambi.



Si dupa aia sa ne trezim pe un camp mare si atat de verde sau de alb sau de alte culori. Sa ne spalam de tot noroiul nostru, sa ne intindem pe campul ala mare si gol si singur si atunci sa fie o schimbare fundamentala.

si asa mai departe.

multumesc?

Luna e o persoana foarte sensibila, de fiecare data cand ii bate inima i se faramiteaza cam un centimetru cub din corp. Luna e facuta din sare, era tare frumoasa candva, avea ochii mult prea mari si tot ce isi dorea era sa vada rasaritul. Ea a murit candva, s-a inecat sau s-a topit in mare, dupa ce s-a sufocat catva timp inainte cu nuferii lui Vian. Initial ea murise frumos pentru ca nu murise cu adevarat, murise ca sa fie acolo niste cuvinte frumoase de care sa se emotioneze un om.
Nu s-a prea emotionat nimeni si Luna a murit. Pe bune.

Nici mie nu imi mai place luna decat in unele seri pe care tu le vrei din ce in ce mai putine. Pacat de Luna, odihneasca-se in pace.
Nu imi mai place luna pentru ca am avut ochii prea mari si cred ca m-am uitat prea mult la ea. Imi tot vorbeai tu de ochii mei si de atunci parca au devenit si mai mari.

Atunci cand ai ochii mari vezi prea multe si trebuie sa dormi mult. Sa nu te trezesti de tot niciodata, sa vezi multe doar in vis. Cred ca te-am vazut de miliarde de ori.

Si dupa ce te-am vazut de miliarde de ori, m-ai trezit intr-o dimineata. Intelegi acum de ce nu imi mai place luna? Tranzactia de la luna la soare e simpla: iti muti viata intr-o camera. Iar daca ai ochii mari trebuie sa te muti intr-o camera cu ferestre in tavan, sa vezi doar cerul, altfel ai vedea prea multe. Dupa ce te muti, iti incuie cineva usa si pleaca. Tu ramai in camera. E cald, din cand in cand e soare, si dupa un timp incepe sa-ti bata inima din nou. In camera in care m-am mutat eu si viata mea, e putin aer si inima mea are o criza de cruzime, un atac de panica apocaliptica , fatidica, are un fel de inversunare feroce sa iasa din camera. Asa sunt inimile astea, nu-si dau seama ca sunt doar niste organe, au pretentii de revolutionari iluminati, autodidacti.

Mai treci si tu din cand in cand in camera, mi-ai zis ca intr-o zi o sa ramai sau poate plecam amandoi de-acolo, nu stiu cum ar reactiona o inima ca a ta la o asa lipsa de aer.

Eu stau in camera, e cald, e bine , mai ales ca treci destul de des. Dar inima asta a mea se bate de una singura. Se spanzura in piata publica, se duce la ghilotina, se impusca si se taie si asta doar cat bate o data. Asa sunt inimile astea.

Eu mai stau mult aici in camera?
Aici in camera desi e bine eu nu ma simt la locul meu. De-aici din camera se poate lua orice: luati-mi inima, descurcati-va voi cu ea! Sau daca vrei viata mea, vino si ia-o, ar fi mai mult aer daca am ramane doar eu si inima.
Sau macar, deschide usa, plec eu: sa ramana acolo la tine in camera doar viata si inima.


M-ai lasat de ceva timp aici in camera si nu ma plang, e bine, e cald, dar cateodata chiar e prea putin aer.
Intr-o zi o sa ne plimbam frumos pe campuri largi, fara camere.

Pentru mai multe detalii intrati pe HALIOTIS

multumesc.

Din cate stiu , ar putea sa se termine si maine, sa ne trezim dimineata si sa nu mai fim agitati, sa nu mai fim surescitati, sa nu mai fim entuziasmati, sa nu mai fim antrenati. In niciun fel, de nicio culoare , va dati seama cat de importante sunt cuvintele cu "ati"? Ati face bine, a-ti face tie bine.
Din cate stiu am putea sa ne trezim maine dimineata . Sa ne trezim si atat. Sa nu mai am ce sa fac pentru ca odata ce m-am trezit de tot , o sa raman treaza. Si o sa te trezesc si pe tine.
Si o sa fim o viata intreaga treziti. Si o sa fim o viata intreaga amortiti, neimpliniti, scarbiti, plictisiti. Stii cat de putin inseamna cuvintele astea cu "iti", iti dai seama?

Daca o sa vina dimineata aia o sa ne pierdem mult. Mai mult decat atunci cand ne-am pierdut aiurea printr-un oras care era facut din firmituri. Mai mult decat orice. O sa fim rasfirati in cele patru colturi ale noastre si o sa privim tot timpul inainte. Si o sa ne ducem unul pe altul in spate tot inainte. Si nu o sa ne mai gandim cum era inainte.
Nu o sa ne mai gandim, o sa fim , o sa fim treziti de lume intr-o lume la care nu ne-am gandit pana atunci.

Din dimineata aia , nu o sa mai gandim lumi. Nu o sa mai gandim foehnuri care sa-si ia micul-dejun in America, nu o sa mai gandim ciocolata ca anotimp , nu o sa mai gandim filme si carti si arte. Nu o sa mai gandim tacamuri, nici diletantismul motoarelor, nici pretexte inutile de culoare. Nu o sa mai gandim universuri in expansiune intr-o cana, nu o sa mai gandim urme de vopsea pe nicaieri, nu o sa mai gandim par ars si piele arsa, nu o sa mai gandim toti oamenii pe care i-am gandit, nu o sa mai gandim toti oamenii cu care ne-am gandit, la care ne-am gandit, nu o sa ne mai gandim la inima care ne gandeste pe noi. In dimineata aia, o sa raman fara minte, fara inima, fara oameni, fara 9 vieti, fara alte 2 paralele, in dimineata aia o sa raman in lume si atat.
Pana atunci vreau sa va gandesc pe toti, cu ochi mari de emotii si paci si nesomn netrezit.

Daca o sa vina dimineata aia, sa ma scuzati, o sa va las balta si o sa dorm pana tarziu.
Si chiar daca unii va treziti, eu o sa ma gandesc la voi.

6/28/2010 9:45:19 PM

ma lasi exact atunci cand ma apuca un chef de numalasa. si raman plictisind ore intregi, ore in care toata lumea plictiseste la randul ei si pamantul se plictiseste si le ajunge neplictisitilor pana la oase. e o stare ciudata in aerul meu si parca nu l-as mai respira de frica sa nu-l plictisesc, sa nu ma inciudateasca mai mult. aerul tau se intinde, se relaxeaza, se destinde si va duceti undeva, departe, departe de aerul meu atat de ciudat si care n-ar sta locului. imi alerg aerul in stanga si-n dreapta si tu m-ai lasat de mult in pace si ma apuca un chef de razboi, de armistitiu, de orice dar nu de pace . e o stare ciudata in plamanii mei, si-mi intra in sange si-mi ajunge la inima, si n-as mai folosi-o un minut sa nu ma plictiseasca, sa nu o inciudatesc si pe ea. si inima bate, bate, bate cu cele mai regulate batai cu care ar putea sa bata o inima si tu te lasi batut de inima, si inima de tine si eu am chef de orice numai nu de bataiile voastre de inimi regulate. m-am inciudatit cu totul, mi-e ciuda ca ma lasi si ma tot lasi de ciuda ca pe tine nu te lasa inima ta si bataile ei sa te inciudatesti.
aerul meu era ciudat. acum am un aer de lasa-ma sa te las.

si te las.

in credere

De acum incolo ma voi trezi in fiecare dimineata la fel : ochii in tavanul alb, fara pata, fara zgarieturi, fara cusur, zambind fara pata, fara zgarieturi, fara cusur.

Inca de acum incepe sa se dezlipeasca din decor cate o strada. Fiecare strada dezlipita inghite oamenii dezlipiti si se ruleaza incet, se inghit, strada si oamenii, oamenii si oamenii , oamenii si strada.
Mi-e somn stradal , brutal, rupt de general, mi-e un somn dezlipit si el din lipitura.
In noaptea asta o sa adorm iar de maine dimineata ma voi trezi apretata, plastifiata, fara pata, fara zgarieturi, fara cusur.
Si pe strazile ramase sa iasa cainii sa-mi cante arii, sa pescuiasca perle, sa nu dea 3 parale pe strazile de azi, de ieri si nici sa nu si le mai aminteasca pe cele de anul trecut. Sa cante cainii, sa cante si noroaiele sa se schimbe in flori , si florile in arii fara pata, fara zgarieturi si . Hai ca v-ati prins.


Singurul cusur al lumii perfecte ar fi ca din pacate cainii traiesc inzecit mai putin decat ariile lor.
Apropo, inteleg si accept.

Cu placere.

- Cred ca am inteles de ce se intampla tot ce se intampla si in special in ordinea in care se intampla.
- Va deranjez?
- Nu, din contra.
- Ma asteptati?
- Asteptam pe cineva, pe oricine, cu care sa pot sa nu sincronizez.
- Daca sunteti singura va sincronizati?
- Intotdeauna. Si nu mai sunt sincope, pauze, alteratii, ulceratii, aberatii.
- Atunci sa plec.
- Mai stai.
- Ce se intampla cand iesiti din anacronism?
- Armonizez si din lipsa de optiune, potentez, patentez, epatez dezastre.
- Adica?
- Lasati-ma singura si o sa distrug sistematic, automatic, explicabil matematic cate un pic din tot.
- Cu ce ramaneti?
- Cu aberatii.
- Raman atunci un timp cu dumneavoastra.
- Multumesc , sunteti amabil.

pasdecalais1918

Maine dimineata o sa ne trezim plini de firmituri. O sa te rog sa ma ajuti sa ma imbrac. O sa-mi oferi o mana de ajutor, dar la mine va ajunge o mana cu firmituri. O sa plecam imbracati in firmituri pe strazi faramitate pana o sa ajungem faramite.

Tu nu vezi ca am ajuns sa calcam in picioare orice sansa de a nu ne lasa dusi de vant?
Nici nu-ti dai seama, dar tot arunci din mine, in toate cele patru zari, firmituri.
Din cand in cand incerc sa ma adun. Din toate cele patru zari. Firmitura cu firmitura.

Maine dimineata o sa te trezesti langa o anagrama.
De maine dimineata o sa fiu o anagrama de firmituri aruncate si adunate din toate cele 4 zari.

Nu vrei sa recunosti dar in fiecare dimineata, dupa fiecare mic dejun, si tu aduni in palma firmiturile de pe masa si le arunci la gunoi.

Si eu le adun din gunoiul tuturor celor 4 zari.
Si asa mai departe.
Si asa din ce in ce mai departe.
Si asa mai departe de tot in toate cele 4 zari.
etc

34.311.19 - nealocat

Nu stiu cum , dar am ajuns sa traiesc intr-un oras fara intersectii.

De ceva timp am observat ca sunt din ce in ce mai putini oameni in orasul fara intersectii. In seara asta , pe strazi mi-am dat seama ca am ramas doar noi in orasul fara intersectii. Irevocabil, iremediabil, inexplicabil . Orasul asta e un oras intermediar. O sa ne mutam, cand o sa ne dam seama cum, intr-un oras fara strazi, fara oameni, fara pereti, fara cladiri, intr-un oras fara si o sa ramanem faramitati in orasul fara. O sa ne adunam fara faras, din orasul fara si o sa ne petrecem zilele fara si o sa traim fara si fara si fara pana la fara.

Am salvat lumea sau am luat-o razna?