Visez ...
Deziluziile cresc proportional cu determinarea mea de a renaste .. Din propria-mi cenusa , voi reocupa materia numita corp, imi voi insufleti pielea alba, ochii tematori si sangele purpuriu ..
Ei nu inteleg.. Cred ca moartea e doar de ordin fizic si ma privesc amenintator la fiecare zvacnire a cordului meu .. Nu inteleg de ce eu , inca alba si calda, nu plec de langa ei, de ce ma alatur cadavrelor putrezite , de ce imi reneg trecutul, imi suprim prezentul si imi periclitez viitorul .. Ei nu inteleg..
Nu ma vor .. Nici macar ei... Alungata din neant, de catre nimic, lipsa de materie, de spirit si de gand ..
Macar de ai veni .. Sau macar de as stii, ca nu am nevoie de tine sa ma inalt.. e trist si e lipsa si e fapt nici nu e..
Iar ei nu inteleg, nici tu poate nu ma intelegi, iar eu cu atat mai putin..
Si daca ochii tai gri nu ar fi ata de verzi.. Daca nu ai tulbura atat de mult ochii mei deja mult prea tulburi..poate ca nici nu ar conta..
Pacat..Tarziu..Efemer..Profan ..
Stau...
Incerc sa scriu…
Simt cum pamantul se dezlipeste
Usor de talpa tocita a pantofului
Si fuge.
Undeva unde noua, muritorilor,
Nu ne este permis sa il urmam.
A plecat.
Stau trista, suspendata in aer
Si astept sa se intoarca
Pamantul…
Am inceput sa termin
De scris…
Pamantul a ramas acolo,
Unde noi nu putem sa privim,
Unde nu stim sa respiram
Si unde nu vrem sa scriem.
Am gasit pamantul.
Am uitat sa privesc,
Am incetat sa respire
Si-am refuzat sa mai scriu.
Am plecat si eu…
M-am dezlipit usor
De talpile tocite ale pantofilor vostri.
No comments:
Post a Comment