Visez ..
Si pleoapele refuza sa se inchida , sustinute cu greu de globul ocular. In jur nimic . Iar tu arunci nimic, care graveaza lacrimi intr-un chip prea mult plans. Visez la omniscienta. Visez. Si totusi nu reusesc a-mi alunga cosmarurile. In somn, in vis, in viata reala.
Un ultim joc.
Imi arati propriul chip mutilat in oglinda rece. Ma fortezi sa privesc, iar ochii mei nu se pot inchide. Razi atent la suferinta mea si imi manevrezi capul cu usurinta unui papusar. Eu nu sunt "papusa ta cu tarate" . Privesc in continuare imaginile din oglinda. Tu ii mutilezi chipul cu vorbele tale indiferente. Iar ea plange. E o fata in oglinda... E un chip plans, dar nu-l recunosc ca fiind al meu. Iar tu iti scrii povestea in ochii ei tristi.
Imi spui ca ti-e sete,
ca ai vrea un castel,
ca ai ochii albastrii,
ca vezi cerul la fel .
Imi spui ca ti-e sete, ca ai vrea un castel, ca ai ochii albastrii , ca vezi cerul la fel.. Imi spui ca ti-e sete.. Azi cred ca am obosit. Ma doare setea ta si castelul pe care nu-l ai, si-ti vad ochii cam verzi si vad cerul la fel. Iar mie azi mi se scurge negrul ochilor. Culoare lichida pateaza o fata alba si straina. Daca imi pierd culoarea ochilor, azi raman cu nimic.
Apoi imi asezi trupul dezgolit de sentimente pe podeaua goala la randul ei de lumina. Dar sub povara lacrimilor de plumb podeaua se inclina , se afunda in gol , iar noi ne intindem odata cu ea. Tu privesti spre chipul meu strain amintindu-mi de mine. Trupul imobilizat sta tacut pe podea , amintinud-si de chipul pierdut in oglinda. Mi s-a scurs culoarea ochilor? Am ramas cu nimic?
Imi spui ca ti-e sete,
ca ai vrea un castel,
ca ai ochii albastrii
si vezi cerul la fel...
Azi am obosit.. Azi mi-e dor de ochii tai si de culoarea ochilor mei. Si podeaua a ramas inclinata sub greutatea amintirii noastre.
No comments:
Post a Comment