Spune-mi povesti.
Spune-mi ca ti-e foame dupa ce mananci , ca adormi cand te trezesti, ca spui adevarul mereu. Zi-mi povesti si lasa-ma sa dorm. Sa fac povesti pe care sa nu ti le spun niciodata.
Degeaba ne imaginam decoruri si personaje , e mult prea greu sa renuntam la personajele noastre. La ticuri bine gandite, la costume vechi si la coregrafii. La coregrafii nu as renunta niciodata. Dar tu spune-mi o poveste, cu un inceput banal , cu un sfarsit banal , o poveste banala.
Spune-o ca si cum ai fi pe scena. Sau ca si cum ai spune-o cuiva . Oricui, numai mie nu. Repeta inainte , repeta si in fata oglinzii, repeta in metrou, repeta in somn. Poti sa o spui ca si cum ti-ai spune-o tie.
Spune-mi o poveste pe care sa nu o uit niciodata si apoi, intr-o dimineata, hotaraste-te sa nu imi mai spui nimic.
Niciodata.
2 comments:
"(...) si razgandeste-te iar :)". Niciodata si mereu: niste tragedii de cuvinte, if you ask me. Te mai citesc :)
mai bine tragedii decat comedii. la capitolul asta. multumesc frumos, o sa te citesc si eu. :)
Post a Comment