Pictori amatori

Visez...


E seara. Apusul tarziu acopera cerul si se topeste greoi in mare. A avut loc un adevarat macel. Soarele a cazut ranit in marea involburata, patandu-i albastrul pur cu sangele-i inflacarat. Pe cer, o pasare harnica incearca sa stearga urmele cruntei batalii, incearca sa stearga sangele si anii ce impovareaza cerul candva albastru.
In zadar. Nu reuseste decat sa amestece culoriile contrastante, speriand astfel valurile nelinistite ale marii rosiatice.
Ca de obicei, pasarea dezamagita pleaca lasandu-si capodopera naturala neterminata.
Vantul aspru sufla cu putere, speriat de culorile ranite ce inghit intreaga natura. Cere ajutor, tipand cu glas auriu de pescarus. Distruge intreaga liniste a marii calme. Suparata, aceasta se revolta si valurile albastre se inalta in vazduh inecand vantul in apa lor sangeranda.
E din nou liniste.
Violentul violet ce acopera cerul se desprinde usor, alunecand in mare. Aceasta isi schimba culoarea. Marea rosiatica,
cu valuri albastre ia acum culoarea bucuriei fragede de copil.
Cerul se bucura si el. Numai vantul e hotarat sa ramana mohorat si tine doliu. Isi imprastie mantia neagra pe cer.
Pasarea ce mai devreme amesteca culori, acum vine si aprinde felinare pe mantia neagra.
Tus negru cade in mare si strica bucuria de copil.
Acum natura tine doliu. Marea a apus.