Respira!

Visez ..

De ce sa-ti scriu sentimente pe hartie?
De ce sa transform emotii in cuvinte?
Dragostea nu se scrie.
Doar se simte.

Incercand stangaci sa consemnez macar a treia parte din umbra unei iubiri , oricare, nu a mea, nu a mea pentru tine , incep sa scriu. Imi inmoi condeiul in culori de apus si intetesc furtuna ochilor mei. Acum sentimentul e in siguranta. Nu-l aude si nu-l vede nimeni , ascuns dupa perdeaua de zenit si de vijelie.
Inspir . .
Totul incepe cu momentul abdicarii . Imi arunc coroana in noroi , sceptrul il infing intr-un nor , iar trena purpurie ti-o ofer ca, mai tarziu, intr-un octombrie ploios sa o intinzi in fata mea peste un ochi de ploaie. Renunt si la razboaiele cu mine, nu mai poruncesc, nu mai alung pe nimeni , caci nu mai am putere. Mi se ridica titlu de emperator al sufletului meu . Acum altcineva este rege aici : tu. Imperiul meu se destrama : sentimentele apatride nu mai devin invitate de onoare la curte , zambetul amabil nu-l mai multumeste pe rege , iar razboaiele se termina mereu cu orgolii ranite si lacrimi frante pe obraji.
Urmeaza apoi tumultul. Viteza te imprima mai adanc , in spatele pleoapelor mele , in artere , in creier. Culorile se amesteca , se resping dureros sau se imbratiseaza cu ardoare intr-un nesfarsit pastel . Iar tu, ii faci sufletului meu o infuzie de culori! Sentimente contradictorii se inghesuie sa respire rosul aromat sau sa guste galbenul acrisor. Stari antagonice isi disputa suprematia asupra fiintei mele. De fiecare data, castigatoarea este stabilita de tine.
Apoi reflectoarele se aprind si ne tintuiesc in centrul scenei . La inceput cateva salturi simple si vreo doua piruete gratioase. Publicul ne aplauda. Ne intelegem din priviri. Urmeaza"grand pas de deux " . Ma inalti . Publicul e in extaz. Inimile noastre aplauda frenetic. Secunde mai tarziu , spectacolul se sfarseste dramatic. Inimi frante pe podeaua rece a scenei.

Iar la final, expiri.

Sistematic, repeti aceasta miscare din nastere. Dar acum, fiecare respiratie e o viata. Fiecare respiratie este o incercare. pentru ca acum, iubesti! Si inspiri, expiri, traiesti sperand ca , la urmatoarea respiratie, regele sa isi gaseasca o noua politica de guvernare , culorile sa se usuce si sa iti deslusesti printre ele sentimentele confuze , iar cuplul de balerini sa se sincronizeze , iar piesa sa se termine cu aplauze, omagii si flori si nu cu larma sau cu scancetele de durere ale micutei balerine, ce zace pe scena cu inima fracturata.

Acum : respira!