6/28/2010 9:45:19 PM

ma lasi exact atunci cand ma apuca un chef de numalasa. si raman plictisind ore intregi, ore in care toata lumea plictiseste la randul ei si pamantul se plictiseste si le ajunge neplictisitilor pana la oase. e o stare ciudata in aerul meu si parca nu l-as mai respira de frica sa nu-l plictisesc, sa nu ma inciudateasca mai mult. aerul tau se intinde, se relaxeaza, se destinde si va duceti undeva, departe, departe de aerul meu atat de ciudat si care n-ar sta locului. imi alerg aerul in stanga si-n dreapta si tu m-ai lasat de mult in pace si ma apuca un chef de razboi, de armistitiu, de orice dar nu de pace . e o stare ciudata in plamanii mei, si-mi intra in sange si-mi ajunge la inima, si n-as mai folosi-o un minut sa nu ma plictiseasca, sa nu o inciudatesc si pe ea. si inima bate, bate, bate cu cele mai regulate batai cu care ar putea sa bata o inima si tu te lasi batut de inima, si inima de tine si eu am chef de orice numai nu de bataiile voastre de inimi regulate. m-am inciudatit cu totul, mi-e ciuda ca ma lasi si ma tot lasi de ciuda ca pe tine nu te lasa inima ta si bataile ei sa te inciudatesti.
aerul meu era ciudat. acum am un aer de lasa-ma sa te las.

si te las.